Ziua Bunicilor este un moment pentru a redescoperi familia și a fi împreună cu cei dragi, așa cum ne-au învățat ei. Iată lecțiile de viață pe care le-am învățat de la ei
2 octombrie este Ziua Națională a Bunicilor. O ocazie specială, stabilite prin lege în 2005 cu scopul de a „sărbători importanța rolului jucat de bunici în cadrul familiilor și al societății în general”.
Primii care au recunoscut importanța acestor figuri au fost Statele Unite, care au introdus o zi dedicată lor în 1978, la propunerea lui Marian McQuade, gospodină, mama a cincisprezece copii și bunica a patruzeci de nepoți.
Din culmea experienței sale, McQuade a considerat că rolul bunicilor este fundamental pentru educația generațiilor mai tinere cărora le poate transmite valorile fundamentale ale existenței.
În societatea actuală, bunicii au făcut-o un rol din ce în ce mai important, nu doar ca purtători de cunoștințe, ci mai ales pentru aspectele practice ale vieții de zi cu zi: ridicarea copiilor de la școală, ajutarea lor cu temele, îngrijirea lor când sunt bolnavi.
Pentru ziua dedicată lor, fiecare oraș își organizează propriile inițiative, dar fiecare dintre noi poate face ceva pentru a face pe persoana iubită fericită și mulțumită. Nu este necesar un cadou scump, ci doar un gând, poate făcut cu propriile mâini împreună cu nepoții, o inițiativă care trebuie făcută împreună pentru a-i face să înțeleagă cât de importanți sunt pentru noi și copii.
Bunicii sunt temelia fiecărei familii, simbol al unității și înțelepciunii. Există multe învățături pe care ni le-au dat și continuă să le dea generațiilor viitoare. De aceea am decis să sărbătorim (și să le mulțumim) cu cele mai importante șapte lecții pe care le-am învățat.
Bunicii ne-au învățat că familia este pe primul loc. Au crescut într-o altă eră, când relațiile erau mai formale și mai atenți la aparențe, dar la fel de puternice. Ei știu că, pentru a depăși dificultățile pe care viața le pune în față, trebuie să rămâi împreună și să ai pe cineva pe care să te poți baza. Adesea ele reprezintă punctul culminant al tuturor, punctul de întâlnire, centrul nervos în jurul căruia se învârte dinamica familiei. Prin tăgăduirea de sine și prin altruism, ei pun nevoile copiilor și nepoților înaintea lor și aceasta este o abilitate de învățat și pusă în practică.
Viața nu a fost întotdeauna ușoară pentru ei. Mulți au cunoscut războiul și frica de a pierde totul, așa că sunt capabili să se bucure chiar și de lucruri mici pe care le considerăm de la sine. Momente simple, care ni se par banale, dar care pot oferi o bucurie imensă. Chiar și în viața de zi cu zi poți găsi un motiv să zâmbești și să fii fericit, iar acest lucru nu ne poate învăța nimeni mai bun decât bunicii.
De mici, bunicii ne-au învățat importanța banilor. Ei sunt cei care ne-au oferit prima pușculiță sau care ne-au făcut să facem lucrări mici, promițându-ne o schimbare în schimb. Într-o lume în care consumismul domnește suprem, ei sunt încă capabili să ne țină la pământ, povestindu-ne despre copilăria lor, formată din câteva luxuri și capricii. Chiar dacă sunt întotdeauna primii gata să ne strice și să ne umple de atenție.
Ceea ce îi face pe bunicii atât de speciali este imposibilitatea de a sta degeaba. Au fost întotdeauna obișnuiți să lucreze, încă de la o vârstă fragedă și resping ideea de a putea rămâne în gol, chiar dacă sunt pensionari. Ca să nu mai vorbim de bunici, indiferent că erau gospodine sau muncitoare, nu știu ce înseamnă să faci o pauză, arătând o forță și o rezistență de neegalat.
Una dintre cele mai mari virtuți ale bunicilor este răbdarea, cea care îți permite să depășești chiar și cele mai dificile momente cu zâmbetul pe buze, conștient că viața merge mai departe și că lucrurile, într-un fel, sunt înfruntate și lăsate în urmă. Răbdarea este ceea ce le-a permis să avanseze și să trăiască alături de aceeași persoană în fiecare zi. De câte ori ți-ai auzit bunicii spunând „Este nevoie de răbdare”.
Dacă căsătoriile au funcționat odată, trebuie să existe un motiv. Pe lângă exercitarea virtuții răbdării, bunicii noștri au trăit într-o perioadă în care căsătoria era cu adevărat pe viață. Trebuie admis că divorțul a fost inițial rău și, prin urmare, nici măcar nu a fost luat în considerare. Și, în cele mai bune cazuri, acest lucru i-a determinat pe bunicii noștri să se accepte pentru cine erau, cu puncte tari și slabe, și să se iubească în ciuda tuturor, în bine sau în rău. Și acesta este, la urma urmei, fundamentul oricărei căsătorii.
Bunicii sunt purtători de înțelepciune, chiar și pentru simplul fapt de a avea mai mulți ani în spate decât noi. Unele lucruri pot fi învățate numai cu timp și experiență. Și-au făcut greșelile, au căzut și s-au ridicat. De aceea sunt mereu acolo, gata să ne dea câteva sfaturi și să ne ia de mână când avem nevoie de ajutor. Sunt un refugiu sigur, unde să se refugieze în timpul furtunilor vieții.
